Pentru acest weekend, 11-13 iunie, am planificat sa facem Cheile Rametului si sa exploram pestera Campeneasca: Eu, Rares, Adi si familiile noastre: Svetlana, Raluca, Claudia, Cristina, Miruna, Malina si cea mai mica dintre toate, Adnana. Asa ca vineri dupamasa, odata scapati de pe unde aveam cu totii treaba, ne-am aruncat rucsacii si corturile in portbagaje si am pornit la drum. Din pacate vremea era mai mult decat umeda, o ploaie mocaneasca ne-a sacait tot drumul...
Undeva, dupa Varfurile si inainte de Lazuri, am oprit la un popas, langa o parcare, numit "In gradina lui Ion", unde am gasit 3 camere decente. Era destul de tarziu, incepea sa se intunece si nu putea fi vorba sa inoptam omeneste in corturi, undeva in zona pesterii Campenesti, asa cum planuisem initial. Asa ca, am preferat sa tragem peste noapte intr-un loc uscat si cald si toata lumea a fost multumita.
Am facut planul de bataie pe a doua zi, cu cate un pahar cu vin in fata: noi, baietii, ne desteptam la ora 06.30 cel tarziu si la 07.00 plecarea catre pestera Campeneasca, aflata la cca. 1 ora distanta. Urmeaza sa fim inapoi cel tarziu la ora 14.00 sa mancam ceva cald, gatit de gazda si sa plecam mai departe, spre cheile Rametului. Spre uimirea noastra, chiar ne-am incadrat in orarul asta...cu aproximatie.
Dimineata, la ora 7, am fost deja gata de plecare, trasi cu entuziasm in combinezoane si cu echipamentul in banane. Ne urcam in masina lui Rares (cica, a lui stie mai bine drumul) si o ora mai tarziu suntem pe buza avenului, echipandu-l.
Undeva, dupa Varfurile si inainte de Lazuri, am oprit la un popas, langa o parcare, numit "In gradina lui Ion", unde am gasit 3 camere decente. Era destul de tarziu, incepea sa se intunece si nu putea fi vorba sa inoptam omeneste in corturi, undeva in zona pesterii Campenesti, asa cum planuisem initial. Asa ca, am preferat sa tragem peste noapte intr-un loc uscat si cald si toata lumea a fost multumita.
Am facut planul de bataie pe a doua zi, cu cate un pahar cu vin in fata: noi, baietii, ne desteptam la ora 06.30 cel tarziu si la 07.00 plecarea catre pestera Campeneasca, aflata la cca. 1 ora distanta. Urmeaza sa fim inapoi cel tarziu la ora 14.00 sa mancam ceva cald, gatit de gazda si sa plecam mai departe, spre cheile Rametului. Spre uimirea noastra, chiar ne-am incadrat in orarul asta...cu aproximatie.
Dimineata, la ora 7, am fost deja gata de plecare, trasi cu entuziasm in combinezoane si cu echipamentul in banane. Ne urcam in masina lui Rares (cica, a lui stie mai bine drumul) si o ora mai tarziu suntem pe buza avenului, echipandu-l.
De data aceasta, Rares este primul care va cobora in aven. Il incurajam promitandu-i ca nu-i vom taia coarda. Isi da drumul si nu dupa mult timp ma anunta prin statie ca-i randul meu. O fac fara sa stau mult pe ganduri si 35metri mai jos aterizez langa Rares, loc in care il asteptam si pe Adi.
Dupa regrupare parcurgem si cea de-a doua verticala, de data aceasta aterizand intr-o mare de peturi. Atatea peturi, aruncate la un loc, nu am mai vazut in viata mea. Totusi, probabil influentati de imaginile gasite de noi pe diferite site-uri si unde am vazut munti, la propriu, de gunoaie, ni s-a parut mai mult decat suportabil. Pornim pe galeria orizontala, apa ce curge la picioare nefiind adanca. Eu oricum sunt echipat, ca de obicei, cu o pereche de cizme din cauciuc. Rares cu Adi au ales sa faca balet, mergand pe putinele si ingustele zone uscate. Parcurgerea galeriei nu a pus nici o problema, oprindu-ne in dreptul sifonului. Facem calea intoarsa, deja cu gandul la ciorba fierbinte planificata sa stea frumos in farfuri, sub nasul nostru; ne cam intrase umezeala aia in oase.
In ordinea in care am intrat, asa am si iesit: Rares, eu si Adi. Singurul nostru regret este ca nu am avut norocul sa gasim cascada activata, fiind cea mai mare din tara, in interiorul unei pesteri. Nu plouase chiat atat de abundent incat fisura prin care paraul intra in pestera, cu cativa metri mai in amonte, sa nu mai faca fata, iar apa sa navaleasca peste buza avenului, prin partea stanga.Rares isi incepe ascensiunea in timp ce eu mai fac niste poze, iar Adi isi fumeaza tigara obisnuita, cu o gura de cafea. Cafeaua asta ii este nelipsita, indiferent de pestera.
Ajungem toti trei, in cele din urma sus, teferi si nevatamati. Constatam ca ploaia s-a oprit. Franti de oboseala ne apucam sa dezechipam (Rares), sa facem inventarul tuturor sculelor, dispozitivelor si carabelor (eu) si sa fumam o tigara (Adi).
Ajunsi la masina ne schimbam rapid, aruncam totul in portbagaj si pornim, in fluierat de roti, inapoi la familiile noastre si farfuriile cu mancare.
Papam, achitam tot ce datoram gazdei, aruncam bagajul, din nou, in masini si plecam mai departe.
Ajungem in timp util, intr-un loc perfect pentru intins corturile, la mica distanta de intrarea in cheile Rametului. Mai tarziu am aflat ca ne-am instalat pe proprietatea cuiva, dar ne-am inteles omeneste cu el. Am intins, pe viteza, corturile cu gandul ca oricand poata sa reinceapa ploua. Nu s-a intamplat insa asta, ne-am facut comozi in jurul unui foc generos, cu cate un pahar cu vin in mana. Ne hotaram sa pornim in tura cel tarziu la ora 9, dimineata. Tarziu in noapte ne retragem in "apartamentele" noastre avand inca, in gand, aventura noastra si adormim bustean.
Ajungem in timp util, intr-un loc perfect pentru intins corturile, la mica distanta de intrarea in cheile Rametului. Mai tarziu am aflat ca ne-am instalat pe proprietatea cuiva, dar ne-am inteles omeneste cu el. Am intins, pe viteza, corturile cu gandul ca oricand poata sa reinceapa ploua. Nu s-a intamplat insa asta, ne-am facut comozi in jurul unui foc generos, cu cate un pahar cu vin in mana. Ne hotaram sa pornim in tura cel tarziu la ora 9, dimineata. Tarziu in noapte ne retragem in "apartamentele" noastre avand inca, in gand, aventura noastra si adormim bustean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu