Important: Acest jurnal descrie o coborire intr-un aven (pestera verticala). Coborirea in avene necesita atit echipament specific cit si cunostiinte solide, de utilizare al acestui echipament.
Betfia este o mica localitate, aflata undeva langa Oradea, Baile 1 Mai si Baile Felix, dotata de natura cu un aven adanc si foarte usor accesibil. Am hotarat ca in aceasta vara, prima iesire in decor sa fie aici; un loc perfect pentru nevoia de adrenalina (a baietilor) si totodata pentru o evadare din cotidian, asezonata cu niste bai, pentru fete.
Cazarea ne-am retinut-o din timp, la o pensiune in 1Mai (conditii excelente).
La pensiune am ajuns tarziu, multumita lucrarilor cu care este presarata soseaua, de la Arad pana la Oradea. Practic, ne-au dublat timpul petrecut in masini si ne-au intins nervii la maximum. Ajunsi insa acolo, odata instalati in camerele noastre, ne-am pus la punct programul de a doua zi: noi mergem sa pipaim avenul din Betfia pe dinauntru, iar fetele vor petrece o zi in soare si apa, la Baile 1 Mai...Toata lumea-i multumita...
Dimineata la 7.00 eu, Rares si cu Adi suntem deja gata e
chipati si cu cestile de cafea sub nas. Trasi in combinezoane, ne-am pregatit temeinic bananele si am tras la sorti (asa, formal, de dragul democratiei) masina cui o vom folosi (ii venise randul lui Adi sa iasa castigator, are masina noua!).
Imbarcati in masina si ghidati de gps, in cateva minute, am gasit avenul cu pricina. Odata ajunsi am pregatit coarda (120m) pentru echipare si nu mai stiu foarte bine ce calcule am facut, dar am considerat ca e suficienta o jumatate din lungimea ei (ceva mai tarziu, atarnand de capatul ei in aven, am tras concluzia evidenta ca am calculat gresit: mai aveam cca. 8m pana jos).
Bun. Aranjam coarda in ban
ana, ne tragem in hamuri, atarnam de noi echipamentele individuale, asiguram coarda in 3 puncte de amaraj si aflu ca eu sunt primul care-si va aprinde frontala, in pestera asta. Emotionat si galben la fata de fericire, fac corp comun cu coarda si incerc sa trec zambind peste momentul in care nu mai ating nimic stabil si atarn definitiv in coarda aia, de un deget grosime (degetul mic).
Asadar, incurajat de misto-urile prietenilor mei si cu urarile de drum bun (tot ale lor) las gravitatia sa-si faca datoria.
Senzatia simtita in acele momente este extraordinara. Pe la jumatate gasesc inca 2 puncte de amaraj in care, teoretic, as putea sa segmentez si sa asigur coarda. N-o fac din cauza starii in care se prezinta spiturile respective, asa ca le ignor si-mi continui coborarea. Dupa cum spuneam, mai la inceput, in urma unor calcule aiuritoare trasesem concluzia ca e suficient daca folosim o jumatate din cei 120m de coarda...Gresit. Coborasem pana cand am observat capatul jumatatii de coarda nefolosita panduland in fata ochilor mei...Hmm, ma uit in banana care atarna sub mine si in care era incolacita coarda si imi dau seama rapid ca cei 2...3m cati mai erau inca nefolositi nu au cum sa acopere distanta ramasa pana jos, apreciata de mine la cca.8m. Dupa o scurta racoare simtita pe coloana vertebrala, mi-am amintit de capatul de coarda pe care il avem intotdeauna in banana, in special cand exploram o pestera inca noua pentru noi si unde intuim ca am putea avea surprize.
Rapid ma pun si leg cele doua corzi intre ele, cu un nod in 8, fac transferul de pe o coarda pe alta si ajung cu bine la -60m. Eliberez coarda si anunt baietii prin statie sa vina urmatorul (Adi). In sfarsit, nu dupa foarte mult timp suntem toti 3 pe fundul avenului, presarat din abundenta cu tot felul de gunoaie: reviste, reclamele marilor magazine, ceva anvelope, un scaun din lemn, o bicicleta (ce a mai ramas din ea), Ne-am miscat putin pe acolo, Adi cu Rares s-au incapatanat sa coboare pana la -85m, iar eu m-am incapatanat sa ii astept la -60...Eram convins ca nu merita efortul.
Dupa aproximativ o ora de haladuiala
pe acolo ne-am regrupat la capatul corzii si am inceput ascensiunea pe coarda, spre lumina si caldura. Ne-au inghetat oasele acolo, dar problema asta s-a rezolvat rapid, odata ce am inceput sa urcam: efortul depus ne-a asigurat caldura necesara.
Primul auto-ejectat afara a fost Adi, apoi eu, iar la urma Rares. Am preferat sa il astept pe Rares la jumatatea drumului, lonjat in cele doua spituri, ca sa nu-l oblig sa stea pe fundul avenului pana urc intreaga verticala (l-am auzit stranutand serios de vreo 2 ori). Sus, incalziti de soarele amiezii, zambim si ne tragem in poze, momentul fiind unul memorabil.
Cam inoroiti, cei doi prieteni ai mei isi schimba hainele cu altele curate in timp ce eu, la fel de murdar, constat, cu ciuda, ca uitasem de ele. Asadar, ma fac confortabil pe bancheta din spate, echipat in chiloti si tricou.
Ajungem rupti de oboseala dar fericiti inapoi la pensiune, unde ne bagam la somn, fiecare disparand in camera lui. Eram doar noi, fetele fiind plecate la strand, asa ca, cel putin eu, am dormit bustean cca. 3 ore.
Ne-am trezit si regrupat pe langa fete, in jurul gratarului generos, pe care sfaraiau pulpele de pui si cateva bucat de ceafa de porc. Pe langa asta, eu personal am beneficiat de 3 portii in plus, de salata de rosii cu castraveti. A fost un adevarat festin. A urmat o seara foarte placuta, imbunatatita ca cate un pahar cu vin, povestind si repovestind, fetelor, aventura noastra de peste zi.
Duminica dimineata ne-am trezit fiecare dupa cum i-a fost pofta, am dejunat, ne-am facut bagajele, ne-am pozat prin peisajul de acolo si am plecat spre baile Felix. A urmat o zi de leneveala in sezlonguri, cateva bai in bazinele de acolo si cateva ture pe tobogane. Dupa care, spre seara, drumul de intoarcere spre casa.
Nu intelegem cum a trecut timpul, atat de repede...
Betfia este o mica localitate, aflata undeva langa Oradea, Baile 1 Mai si Baile Felix, dotata de natura cu un aven adanc si foarte usor accesibil. Am hotarat ca in aceasta vara, prima iesire in decor sa fie aici; un loc perfect pentru nevoia de adrenalina (a baietilor) si totodata pentru o evadare din cotidian, asezonata cu niste bai, pentru fete.
Cazarea ne-am retinut-o din timp, la o pensiune in 1Mai (conditii excelente).
La pensiune am ajuns tarziu, multumita lucrarilor cu care este presarata soseaua, de la Arad pana la Oradea. Practic, ne-au dublat timpul petrecut in masini si ne-au intins nervii la maximum. Ajunsi insa acolo, odata instalati in camerele noastre, ne-am pus la punct programul de a doua zi: noi mergem sa pipaim avenul din Betfia pe dinauntru, iar fetele vor petrece o zi in soare si apa, la Baile 1 Mai...Toata lumea-i multumita...
Dimineata la 7.00 eu, Rares si cu Adi suntem deja gata e
chipati si cu cestile de cafea sub nas. Trasi in combinezoane, ne-am pregatit temeinic bananele si am tras la sorti (asa, formal, de dragul democratiei) masina cui o vom folosi (ii venise randul lui Adi sa iasa castigator, are masina noua!).Imbarcati in masina si ghidati de gps, in cateva minute, am gasit avenul cu pricina. Odata ajunsi am pregatit coarda (120m) pentru echipare si nu mai stiu foarte bine ce calcule am facut, dar am considerat ca e suficienta o jumatate din lungimea ei (ceva mai tarziu, atarnand de capatul ei in aven, am tras concluzia evidenta ca am calculat gresit: mai aveam cca. 8m pana jos).
Bun. Aranjam coarda in ban
ana, ne tragem in hamuri, atarnam de noi echipamentele individuale, asiguram coarda in 3 puncte de amaraj si aflu ca eu sunt primul care-si va aprinde frontala, in pestera asta. Emotionat si galben la fata de fericire, fac corp comun cu coarda si incerc sa trec zambind peste momentul in care nu mai ating nimic stabil si atarn definitiv in coarda aia, de un deget grosime (degetul mic).Asadar, incurajat de misto-urile prietenilor mei si cu urarile de drum bun (tot ale lor) las gravitatia sa-si faca datoria.
Senzatia simtita in acele momente este extraordinara. Pe la jumatate gasesc inca 2 puncte de amaraj in care, teoretic, as putea sa segmentez si sa asigur coarda. N-o fac din cauza starii in care se prezinta spiturile respective, asa ca le ignor si-mi continui coborarea. Dupa cum spuneam, mai la inceput, in urma unor calcule aiuritoare trasesem concluzia ca e suficient daca folosim o jumatate din cei 120m de coarda...Gresit. Coborasem pana cand am observat capatul jumatatii de coarda nefolosita panduland in fata ochilor mei...Hmm, ma uit in banana care atarna sub mine si in care era incolacita coarda si imi dau seama rapid ca cei 2...3m cati mai erau inca nefolositi nu au cum sa acopere distanta ramasa pana jos, apreciata de mine la cca.8m. Dupa o scurta racoare simtita pe coloana vertebrala, mi-am amintit de capatul de coarda pe care il avem intotdeauna in banana, in special cand exploram o pestera inca noua pentru noi si unde intuim ca am putea avea surprize.
Rapid ma pun si leg cele doua corzi intre ele, cu un nod in 8, fac transferul de pe o coarda pe alta si ajung cu bine la -60m. Eliberez coarda si anunt baietii prin statie sa vina urmatorul (Adi). In sfarsit, nu dupa foarte mult timp suntem toti 3 pe fundul avenului, presarat din abundenta cu tot felul de gunoaie: reviste, reclamele marilor magazine, ceva anvelope, un scaun din lemn, o bicicleta (ce a mai ramas din ea), Ne-am miscat putin pe acolo, Adi cu Rares s-au incapatanat sa coboare pana la -85m, iar eu m-am incapatanat sa ii astept la -60...Eram convins ca nu merita efortul.
Dupa aproximativ o ora de haladuiala
pe acolo ne-am regrupat la capatul corzii si am inceput ascensiunea pe coarda, spre lumina si caldura. Ne-au inghetat oasele acolo, dar problema asta s-a rezolvat rapid, odata ce am inceput sa urcam: efortul depus ne-a asigurat caldura necesara.Primul auto-ejectat afara a fost Adi, apoi eu, iar la urma Rares. Am preferat sa il astept pe Rares la jumatatea drumului, lonjat in cele doua spituri, ca sa nu-l oblig sa stea pe fundul avenului pana urc intreaga verticala (l-am auzit stranutand serios de vreo 2 ori). Sus, incalziti de soarele amiezii, zambim si ne tragem in poze, momentul fiind unul memorabil.
Cam inoroiti, cei doi prieteni ai mei isi schimba hainele cu altele curate in timp ce eu, la fel de murdar, constat, cu ciuda, ca uitasem de ele. Asadar, ma fac confortabil pe bancheta din spate, echipat in chiloti si tricou.Ajungem rupti de oboseala dar fericiti inapoi la pensiune, unde ne bagam la somn, fiecare disparand in camera lui. Eram doar noi, fetele fiind plecate la strand, asa ca, cel putin eu, am dormit bustean cca. 3 ore.
Ne-am trezit si regrupat pe langa fete, in jurul gratarului generos, pe care sfaraiau pulpele de pui si cateva bucat de ceafa de porc. Pe langa asta, eu personal am beneficiat de 3 portii in plus, de salata de rosii cu castraveti. A fost un adevarat festin. A urmat o seara foarte placuta, imbunatatita ca cate un pahar cu vin, povestind si repovestind, fetelor, aventura noastra de peste zi.
Duminica dimineata ne-am trezit fiecare dupa cum i-a fost pofta, am dejunat, ne-am facut bagajele, ne-am pozat prin peisajul de acolo si am plecat spre baile Felix. A urmat o zi de leneveala in sezlonguri, cateva bai in bazinele de acolo si cateva ture pe tobogane. Dupa care, spre seara, drumul de intoarcere spre casa.
Nu intelegem cum a trecut timpul, atat de repede...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu